Despre mine

luni, 20 iunie 2011

REZOLUŢIA  CONGRESULUI  PNŢCD privind BASARABIA

Se împlinesc 71 de ani de la smulgerea Basarabiei din trupul Ţării. Locuitorii teritoriilor româneşti răpite au cunoscut suferinţe inimaginabile: ocupaţie străină şi ideologică brutală, încercari de deznaţionalizare, nemiloasă opresiune socială, deportări în Siberia , foamete provocată, confiscări ale proprietăţii, ingerinţe şi secesiuni imperialiste. Denunţarea Pactului Ribbentrop-Molotov trebuie să depăşească şi în privinţa României stadiul pur declarativ , să fie înlăturate urmările Pactului.
Congresul PNŢCD salută reluarea , la 21 Iunie 2011, dupa 5 ani de întrerupere, a negocierilor internationale privind Transnistria si cere includerea imediată a României in Formatul 5 (6) +2 de negociere (România , Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, SUA, UE). România este prima ţară îndreptaţită să participe la negocieri , fiind vorba de un teritoriu romanesc răpit in 1940 prin agresiunea comunisto-fascistă , fiind vorba de soarta cetăţenilor săi, ale căror drepturi fundamentale au fost grav încălcate . Cerem Presedintelui Traian Băsescu şi Guvernului sa actioneze cu responsabilitate si hotărâre pentru a asigura participarea României la negocieri în condiţii egale, rezolvarea problemei Transnistriei, integrarea Moldovei în Uniunea Europeana.
Congresul PNŢCD salută calduros sprijinul hotărât al Satelor Unite ale Americii in problema Transnistriei şi a retragerii trupelor de ocupaţie de pe teritoriile românesti administrate azi ca 'Republica Moldova' . Aşa cum SUA consideră, pe bună dreptate, că viitorul Transnistriei este în interiorul 'Moldovei' , tot aşa credem că şi viitorul Moldovei este în interiorul Uniunii Europene , alături de România.
Congresul PNŢCD apreciază pozitiv acţiunile altor state prietene, cum sunt ale Germaniei, în înţelegerea că acestea ţin seama de drepturile şi aspiraţiile spre reunificare ale locuitorilor din teritoriile românesti de la Est de Prut. Declaraţia din Mai 2011 a Cancelarului Angela Merkel, care, evocând experienţa de scindare a Germaniei , arată că înţelege situatia din Basarabia, ne încurajează să asteptăm înţelegerea deplină a necesităţii vindecării fără întârziere a suferinţelor cauzate poporului român de perpetuare a scindării României la atâţia ani dupa căderea comunismului .
Congresul PNŢCD reafirmă hotărârea acestui Partid Istoric de a asigura o viaţă demnă pentru toţi locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului .Vom trata minorităţile naţionale cu respectul deplin învăţat de la Iuliu Maniu , care, încă de la Marea Unire din 1918, a proclamat şi a înfăptuit libertăţi neîngrădite pentru toţi cetăţenii Statului Român.

Niciun comentariu: